Exercițiu de imaginație: Cîrstea – Williams și Halep – Azarenka ar putea fi semifinalele de la US Open
US Open începe azi la New York, iar iubitorii de tenis din România au toate motivele să fie optimiști. Țara noastră are opt reprezentanți pe tabloul de simplu, doi pe cel masculin și șase pe cel feminin. Cele mai mari șanse de a ajunge în fazele superioare ale open-ului american le au Simona Halep și Sorana Cîrstea. Cele două jucătoare sunt în formă maximă în această perioadă a anului și, dacă-și respectă parcursul de până acum, ar putea ajunge chiar până în semifinale. Recent câștigătoare la New Haven, Halep începe cu englezoaica Heather Watson, iar dacă toate favoritele vor câștiga, tabloul constănțencei arată în felul următor: Vekici sau Duque (turul 2), Kirilenko (turul 3), Errani (optimi), Wozniacki (sferturi), Azarenka (semifinale).
Hăne – Murray în turul II?
Finalistă la Toronto acum trei săptămâni, Sorana are și ea șanse la semifinale, dar traseul e ceva mai dificil: Fichman (turul 1), Cadanțu (turul 2), Jankovici (turul 3), Na Li (optimi), Radwanska (sferturi), S. Williams (semifinale).
Pe tabloul masculin, Victor Hănescu va debuta cu argentinianul Leonardo Mayer, iar apoi, cel mai probabil, va da peste Andy Murray. Ungur are probleme mari încă din prima rundă pentru că va juca împotriva francezului Gael Monfils.
Aproximativ 1,5 milioane de dolari a adunat în întreaga carieră, numai din tenis, Simona Halep
PROGRAMUL ROMÂNILOR ÎN TURUL I LA US OPEN Feminin Sorana Cîrstea – Sharon Fichman (Canada, nr. 95) Simona Halep – Heather Watson (M. Britanie, nr. 76) Monica Niculescu – Galina Voskoboeva (Kazakhstan, nr. 78) Irina Begu – Urszula Radwanska (Polonia, nr. 39) Alexandra Cadanțu – Kurumi Nara (Japonia, nr. 109) Alexandra Dulgheru – Varvara Lepchenko (SUA, nr. 35)
Masculin Victor Hănescu – Leonardo Mayer (Argentina, nr. 81) Adrian Ungur – Gael Monfils (Franța, nr. 39)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER